EAPN

Campania EAPN privind Alegerile Europene
Reţeaua Europeană Anti-Sărăcie (EAPN) a lansat la nivel European campania “Alegeri pentru o Europă Socială”, înaintea Alegerilor Europene care vor avea loc în 22 – 25 Mai si mobilizeză sute de cetăţeni europeni, organizaţii naţionale şi locale cerand candidaţilor la alegeri să se angajeze în lupta anti-sărăcie, excluziune şi inegalităţii sociale. Alegătorilor le cere … să voteze! Lansarea campaniei coincide cu o scurtă prezentare pentru presă la care sunt prezenţi membrii Parlamentului European, media Euopeană şi din Belgia precum şi organizaţii ale societăţii civile.

“Această campanie la nivel European se construieşte în jurul unui manifest care cheamă candidaţii la alegeri să se dedice luptei pentru o Europă Socială, în care sărăcia, excluziunea şi inegalităţile sociale sunt eradicate. Avem nevoie să vedem un angajament real din partea candidaţilor astfel încât aceştia să poată răspunde în faţa celor care i-au ales, mulţi dintre alegători fiind chiar persoane care trăiesc în mod dramatic în sau la risc de sărăcie. Avem nevoie de un Parlament European care să fie de partea oamenilor şi care să le reprezinte în întregime interesele.”,afirmă Sérgio Aires, Preşedintele EAPN.

“Din cauza opţiunilor economice şi politice, despre care ştim că reprezintă răspunsuri greşite, ratele de sărăcie, excluziune şi inegalităţi sociale au atins cote fără precedent. Măsurile de austeritate au distrus bunăstarea şi au făcut ca populaţia să plătească pentru o criză pe care nu au creat-o ei. Există alte căi şi şi cu toţii cunoaştem acest lucru. În condiţiile în care societatea civilă este îndepărtată de la procesul decizional, înţelegem faptul că oamenii îşi pierd încrederea în instituţiile europene. Şi tocmai din acest motiv este cu atât mai important să alegem persoane care să producă schimbarea în situaţia în care UE eşuează în privinţa principiilor sale fundamentale privind democraţia, solidaritatea şi care garantează pacea şi bunăstarea”, a adaugat Sergio Aires Contrar ţintei europene privind rata sărăciei aşa cum a fost stabilită prin Strategia Europa 2020 şi care prevede 20 de millioane de persoane care să iasă din starea de sărăcie până în 2020, statisticile arată o creştere îngrijorătoare a ratelor sărăciei. Între 2010 şi 2011, numărul persoanelor aflate la risc de sărăcie sau de excluziune socială la nivelul UE a crescut până la 3,7 milioane (+0,7%), atingând cifra de 121,2 milioane de persoane în 2011 (24,3 % din întreaga populaţie). În 2012, 124,5 milioane de persoane (24,8 %) se aflau la risc de sărăcie sau de excluziune socială. Din anul 2010, în UE încă 6 millioane de persoane trăiesc în sau la risc de sărăcie.

“Decalajul tot mai mare al inegalităţilor şi al absenţei participării societăţii civile la procesul decizional ridică întrebări serioase în privinţa diferenţelor dintre cei care deţin puterea economică şi politică şi restul populaţiei. Oamenii nu sunt incapabili dar se simt fără nici un control sau putere. Ne aflăm într- un punct de cotitură unde democraţia şi pacea sunt serios ameninţate”,afirmă Barbara Helfferich, Director EAPN.